Fundata ofera multe optiuni de petrecere a timpului liber, pentru toate varstele si nivelurile de energie.
Pentru amatorii de adrenalina, in apropiere se afla un parc de aventura, Tree Adventure Park din Fundatica, cu 30 de jocuri suspendate prin copaci si tiroliene, cea mai lunga fiind de 220 de metri. Aici mai poti incerca un pendul (un fel de bungee-jumping, o saritura in gol de la inaltime), catararea pe un perete de escalada si tir cu arcul. Toate activitatile se desfasoara sub supravegherea permanenta a instructorilor, asa ca nu e nevoie de experienta anterioara, iar copiii sunt insotiti indiferent de varsta.
Iubitorii de natura pot face plimbari calare prin munti, potrivite atat pentru incepatori, cat si pentru avansati.
Si, bineinteles, drumetiile sunt mereu la indemana. Traseele din jurul Fundatei, catre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, sunt ideale pentru relaxare si peisaje spectaculoase.